Poduri de lemn

Bucureşti cu poduri de lemn, hanuri cu ferestre mici şi muzică romanţioasă, ofturi, ahturi pe sub ferestrele ibovnicelor. Bucureşti pierdut în istorie şi regăsit în peisajul trist al Lipscaniului de astăzi. Bucureşti bolnav de o eternă metamorfoză păguboasă. Centrul Vechi, Centrul Istoric, are astăzi “monumentele” dezgolite, resturi ale podurilor de lemn, pivniţele vechilor hanuri (Hanul Şerban Vodă), ziduri fragmentare. Toate acestea le putem observa astăzi plimbându-ne pe podurile – schelă, construite ad-hoc şi care stau să cadă. Lucrările menite să reabiliteze infrastructura Centrului Istoric sunt blocate, peisajul este dezolant, podurile din lemn ce au fost ridicate pentru transportul pietonal stau acum în paragină punând viaţa trecătorilor în pericol, scânduri de lemn acoperă într-un mod grotesc gropile în care-ţi poţi frânge cu uşurinţă gâtul, iar noroiul şi bălţile mustesc de gunoaie şi deşeuri. Şanţurile descoperite lasă la vedere nişte ruine mutilate de instalaţiile de canalizare, ruine ale vechilor hanuri bucureştene şi amintesc de lucrările arheologice de anul trecut; arheologic dar şi din punct de vedere al lucrărilor de întreţinere este un dezastru, monumentele lăsate descoperite privirii trecătorilor (temporar sau nu), aflate lângă Banca Naţională sunt acoperite treptat cu deşeuri, sărăcăcioase urme istorice distruse treptat datorită intemperiilor şi gradului redus de civilizaţie al cetăţeanului bucureştean lipsit de conştiinţă civică. În acest moment Centrul Istoric al Bucureştiului trebuie să beneficieze de un program riguros de arheologie preventivă (arheologie urbană de salvare) care să coexiste cu planul de renovare urbanistic. Perimetrul afectat de renovarea urbană este un compromis între exigenţele arheologice şi constrângerile urbanistice, în acest caz, activitatea arheologică trebuie să ia în calcul săpătura sistematică, sondajele de prospecţiune şi, în sfârşit, supravegherea zonelor în care au început lucrările publice. Zona propusă pentru reabilitare are însă probleme nerezolvate, clădiri care se află în pragul demolării, cu balcoane in “fir de aţă” şi locatari care trăiesc ilegal în unele din acestea, locatari care datorită modului promiscuu de trai, întreţin aspectul mizer al unora din străzi. Într-un mod ilar, la parterul unor clădiri cu probleme serioase la structura de rezistenţă, apar baruri şi magazine de bontón, de sus mai cade tencuiala, se mai atârnă rufe sau se scuipă seminţe de la balcon. Lipscani, Stavropoleos, Filitti, Franceză, Poştei, Şelari, Covaci, Şepcari, Gabroveni, Sfântu Dumitru, Smârdan, Tonitza, Zarafi, sunt străzi propuse spre reabilitare şi ridică “probleme” actualilor edili prin încărcătura istorica şi arheologică pe care o oferă, rezilierea contractului cu SEDESA (Sedesa Obras Y Servicios SA), situaţia litigioasă dintre aceştia şi Primăria Capitalei dar şi criza economică – motivul curent al actualelor eşecuri de orice natură – prin care trecem, iată câteva din motivele reale ale acestui blocaj. Au fost reabilitate câteva străzi, apoi au trecut utilajele grele care au spart unele din dalele proaspăt montate, s-a mai spart o ţeavă ce a dus la spargerea “noilor străzi”, a început renovarea clădirilor de pe “noile străzi”, praf, mizerie şi munţi de moloz şi strada s-a mai spart o dată datorită montarii unei statui din bronz şi a câtorva guri de canalizare. Dar nu-mi doresc să intru în detalii, pentru cei interesaţi subiectul a fost dezbătut pe larg în presă, situaţia este însă dramatică şi reflectă gradul de incompetenţă în care ne aflăm.

Seful echipei de arheologi din Centrul Istoric si profesor de arheologie la Muzeul Bucurestiului, Manucu Adamesteanu, a declarat pentru „Gardianul“ ca nu stie sa fi existat obiectiuni cu privire la stadiul lucrarilor arheologice. “Arheologii n-au venit din proprie initiativa, ci la solicitarea primariei si a firmei Sedesa. In fiecare marti se tinea un comandament la care participa arhitectul Cazacu, de la Primaria Capitalei, reprezentanti ai Sedesa si ai firmelor care aveau lucrari in zona si eu. Discutiile erau inregistrate. Niciodata nu s-a spus ca arheologii intarzie lucrarile. Am gasit si trei lucruri foarte interesante care vor fi conservate sub sticla. E vorba de pivnitele pictate ale hanului Serban Voda, de pe Lipscani, cea mai veche fortificatie a Bucurestiului, pe Gabroveni, ambele din secolul al XVI-lea si un zid de pe vremea lui Constantin Brancoveanu”, il contrazice arheologul pe primarul general. Si viceprimarul Mircea Raicu sustine ca ar fi o greseala sa se rezilieze contractul cu Sedesa, intrucat acest fapt ar intarzia lucrarile cu patru ani de zile, din cauza procesului care ar urma. Sorin Oprescu a declarat: “E parerea lui. Se antreneaza pentru viitoarea campanie electorala”. (Gardianul – )

De aceea, nu cred că arheologul este vinovat pentru incompetenţa proiectelor edilitare fragile şi a lipsei de interacţiune dintre constructor şi acesta. Săpăturile arheologice de la Saint-Denis (9 km de Paris), chiar dacă nu există grad de comparaţie, au durat din 1975 până în 1990, dar etapele proiectului nu au transformat centrul orăşelului Saint-Denis într-o zona problematică pentru locuitori, o situaţie similară o întâlnim şi la Paris, metropola pariziană fiind afectată de lucrări arheologice de amploare din 1980 şi până astăzi. Situaţia deplorabilă a Centrului Istoric reprezintă una din multele probleme de infrastructură cu care România se confruntă din ’90, exemplul Ungariei este poate mai relevant în acest caz, din 1990 şi până în 2005, în această tară construindu-se aproximativ 550 de km de autostradă, rezultatele cercetării arheologice cu caracter preventiv fiind prezentate în cadrul colocviului “Vingt ans d’archéologie préventive dans le monde”* , în toamna anului 2005. Acolo se poate, aici ne zbatem in declaraţii populiste, oferim proiecte irealizabile, dăm vina pe CRIZĂ sau ne antrenăm pentru o viitoare CAMPANIE ELECTORALĂ.

* – sub conducerea arheologului si profesorului Jean-Paul Demoule (INRAP)________________