… de toamnă

Universul acestei nopţi are vastitatea uitării şi precizia febrei (J.L. Borges – Nesomn)

Între mine şi ea, apusul monocrom

şi gustul miezului de ghindă

Jilave  frunze roşii, sărutu-i o castană dulce

Între mine şi ea sunt strugurii

şi o imagine îngânată în oglindă

Febră, tremor şi toamna asta,  sărutu-i cu absint si mătrăgună

Între mine şi ea, nisipul scurs, sunt demoni şi un înger

Orbit de vină aş săruta ferastra-nchisă

şi ploaia care nu mai funcţionează

Între mine şi ea, soarele atârnat în bec,

o-nchin, cupa cu vinul de smochin

Pe buzele-i sărutul ca o rană adâncă

Aici, la pieptul meu, sunt îngeri şi un demon

şi  clipa-n care nu-i  plecată încă…

_____________

respiraţie cu 1  bătaie de inimă mai puţin

Spiridon Popescu – Eseu despre glorie (Essai sur la gloire)

Distih

E ora zero fără-un sfert de veac-

Ah, cum îmi intră zilele în sac

(Spiridon Popescu)

Mă căznesc să scriu un text despre poezie, despre poezia citită. E complicat pentru că nu sunt foarte multe de spus, de fapt nu poţi să vorbeşti strict despre versuri, te regăseşti în  joaca pe hârtie a poetului într-o variantă care ţi se potriveşte şi de aici atâtea chipuri felurite şi  definiţii multiple – intrinsec, matematic, psihotrop, cinic … şi poate picătura ciobită din streaşină, pocnită, zdrobită pe glaful ferestrei în dispersia luminii solare.

Eu sunt o frunză. Parca tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primavară, le reînvie. Dar timpul el insuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele. (Nichita Stănescu)

Am citit poeziile lui Spiridon Popescu, câţi au auzit de acest poet, mă gândesc că poezia a devenit dramatic de inedită în lumea comună şi fără substanţă  în care trăim, cărţi de poezii şi alte scriituri nebăgate-n seamă, victime ale dezinteresului şi superficialităţii publicului, pentru că, de fapt, nu se mai  citeşte.  Revin, e greu să vorbeşti despre poezie,  la fel de greu, ca încercarea recitării propriilor versuri. Poeziile citite sunt oglindiri ale sufletului, trăiri, regrete, rugăciuni şi mărturisesc că am găsit toate acestea în volumul său de poezii – Eseu despre glorie (1998)

Îndemn spre citire şi nu găsesc laudă mai mare decât acest text ca imbold, efectul este lăuntric pentru fiecare cititor si un necesar repaos pentru inteligenţă.

• Biografie şi texte - 

• Cartea o găsiţi aici - 

Tesla & Queensrÿche – GET SHIPROCKED: NOVEMBER 15-20, 2009

Pe 7 octombrie 2008, trupa de hard rock – Tesla, a lansat după un hiatus de  aproape 8 ani, un nou album intitulat Forever More. Stirea nu-i de  actualitate pentru cei cunoscători, dar pentru cei care n-au ascultat trupe ca,  Tesla, Queensrÿche, Broken Teeth, EndeverafteR, Stereoside, StoneRider, este  un îndemn să o facă. Albumul Forever More, este un produs bun, nu cel mai bun si nu in stilul  consacrat, dar este reîntoarcerea on stage a unei trupe căreia îi simteam lipsa,  acelaşi lucru se întâmplă şi cu Queensrÿche şi anunţ spre ascultare ultimele lor  albume – Take Cover şi American Soldier.

Astfel, pe 31 martie 2009, Queensrÿche, a lansat albumul American Soldier, trupa de  progressive metal dedicând albumul veteranilor de război,  soldaţilor răpuşi în cel de-al doilea război mondial, Vietnam, Coreea sau Iraq.

_________________________________________________________________________________

Componenţa trupei Tesla -

Jeff Keith – lead vocals
Frank Hannon – guitars, piano
Brian Wheat – bass, backing vocals
Troy Luccketta – drums, percussion
Dave Rude – guitars, backing vocals

Forever More – Forever More, I Wanna Live, One Day at a Time, So What!, Just in Case, Fallin’Apart, Breakin’ Free, All of Me, The First Time, Pvt. Ledbetter, In A Hole Again, The Game

Componeţa trupei Queensrÿche -

Geoff Tate – vocals, horns
Michael Wilton – guitars
Eddie Jackson – bass
Scott Rockenfield – drums

American Soldier  - Sliver, Unafraid, Hundred Mile Stare, At 30,000 Ft, A Dead Man’s Words, The Killer, Middle of Hell, If I Were King, Man Down!, Remember Me, Home Again, The Voice

Între 15 si 20 noiembrie, vor concerta într-o croazieră inedită alături de trupe ca Skid Row, Broken Teeth, EndeverafteR, Lynam, Stereoside, StoneRider

Let the good times roll !

__________________________

Pentru cei interesaţi – just clik on image !

Poll – Crin Antonescu

Congresul extraordinar al PNL l-a ales astăzi pe Crin Antonescu în funcţia de preşedinte, cu această ocazie el devine noul reformator al partidului şi o alternativă la funcţia de preşedinte al României.

Îl vedeţi ca noul preşedinte al României ?

Om de lut – Alexandrina Hristov

Astăzi am ascultat Alexandrina Hristov, am ascultat câteva piese la recomandarea unui bun prieten, ascult şi acum, în timp ce scriu;  majoritatea lor, a celor de pâna acum audiate, au acorduri de pian, unele cu uşoare acorduri de chitară. Vocea ei aleargă liber pe ritmuri de chitară, trompetă, saxofon şi mai ales pian. Îmi place.

Explozii de culoare pe pânzele ei, o parte din ele au fost expuse în ceainăria Librăriei Cărtureşti, vernisajul s-a numit     ” La femme qui t’aime”, vazându-le mi-am adus aminte de creaţiile naive ale lui Tim Burton – pisici negre, ochi iscoditori de peste tot, ochi de un verde puternic, zâmbete roşii – nimic forţat în picturile ei, copilăresc, visător, uşor abstract, puţin naiv.

Pe 6 aprilie îşi va lansa primul album despre care spune în felul următor:

« Om de lut » este copilul meu, un copil frumos şi sănătos, gingaş, mai mult bemol decât major, rafinat şi expresiv. Inima omului de lut bate în ritmuri de jazz, soul, funk, electropop. Omul de lut va cânta despre drum, zbor, căutări, vapoare şi mare, avioane şi ochi verzi, despre dor şi insomnie, flori şi nervi, Zorro şi Făt – Frumos… iubire şi cosmos, femei, ploaie şi vânt, despre Rege şi Regina » muzica este îngemănată penelului şi nu merg separat. Îmi place.

Autorii albumului sunt Alexandrina – clape, voce, Petre Ionutescu – clape, trompeta, acordeon, Gabriel Almasi – chitara, mandola, Czifrac Stefan – bas si Vali Potra – tobe. Invitati : Lucian Nagy – saxofon , K-lu – turntables, Radu Guti – trombon, Ion Vidu – tuba, Arthur Balogh – cotrabas, Tavi Scurtu – tobe electronice şi toţi vă invită la lansarea primului album intitulat “Om de lut“,  ce va avea loc în Ceainăria Cărtureşti pe 6 aprilie la ora 13, concertul de lansare se va întâmpla în club Silver Church, pe 9 aprilie, începand cu ora 21. Sper să placă tuturor celor interesati de muzica bună.

Un singur lucru mai spun – Muzica lor îmi aduce aminte de Portishead, poate nu-i chiar un trip-hop, dar unele din piesele lor si chiar vocea… iar asemănarea e doar asemănare.

Let the good times roll !

___________

Picturile ei – Frica, Cea mai frumoasa zi, Kiss me, Hipnos, Cântec, Pasărea Fericirii stă pe umărul tău

Muzica ei – Dans les fleurs,  Fata cu pian,  Avionul de aur,  De cand ai plecat,  La nuit, Cuţite şi săgeţi de foc, Cea mai frumoasă zi, 123

Poduri de lemn

Bucureşti cu poduri de lemn, hanuri cu ferestre mici şi muzică romanţioasă, ofturi, ahturi pe sub ferestrele ibovnicelor. Bucureşti pierdut în istorie şi regăsit în peisajul trist al Lipscaniului de astăzi. Bucureşti bolnav de o eternă metamorfoză păguboasă. Centrul Vechi, Centrul Istoric, are astăzi “monumentele” dezgolite, resturi ale podurilor de lemn, pivniţele vechilor hanuri (Hanul Şerban Vodă), ziduri fragmentare. Toate acestea le putem observa astăzi plimbându-ne pe podurile – schelă, construite ad-hoc şi care stau să cadă. Lucrările menite să reabiliteze infrastructura Centrului Istoric sunt blocate, peisajul este dezolant, podurile din lemn ce au fost ridicate pentru transportul pietonal stau acum în paragină punând viaţa trecătorilor în pericol, scânduri de lemn acoperă într-un mod grotesc gropile în care-ţi poţi frânge cu uşurinţă gâtul, iar noroiul şi bălţile mustesc de gunoaie şi deşeuri. Şanţurile descoperite lasă la vedere nişte ruine mutilate de instalaţiile de canalizare, ruine ale vechilor hanuri bucureştene şi amintesc de lucrările arheologice de anul trecut; arheologic dar şi din punct de vedere al lucrărilor de întreţinere este un dezastru, monumentele lăsate descoperite privirii trecătorilor (temporar sau nu), aflate lângă Banca Naţională sunt acoperite treptat cu deşeuri, sărăcăcioase urme istorice distruse treptat datorită intemperiilor şi gradului redus de civilizaţie al cetăţeanului bucureştean lipsit de conştiinţă civică. În acest moment Centrul Istoric al Bucureştiului trebuie să beneficieze de un program riguros de arheologie preventivă (arheologie urbană de salvare) care să coexiste cu planul de renovare urbanistic. Perimetrul afectat de renovarea urbană este un compromis între exigenţele arheologice şi constrângerile urbanistice, în acest caz, activitatea arheologică trebuie să ia în calcul săpătura sistematică, sondajele de prospecţiune şi, în sfârşit, supravegherea zonelor în care au început lucrările publice. Zona propusă pentru reabilitare are însă probleme nerezolvate, clădiri care se află în pragul demolării, cu balcoane in “fir de aţă” şi locatari care trăiesc ilegal în unele din acestea, locatari care datorită modului promiscuu de trai, întreţin aspectul mizer al unora din străzi. Într-un mod ilar, la parterul unor clădiri cu probleme serioase la structura de rezistenţă, apar baruri şi magazine de bontón, de sus mai cade tencuiala, se mai atârnă rufe sau se scuipă seminţe de la balcon. Lipscani, Stavropoleos, Filitti, Franceză, Poştei, Şelari, Covaci, Şepcari, Gabroveni, Sfântu Dumitru, Smârdan, Tonitza, Zarafi, sunt străzi propuse spre reabilitare şi ridică “probleme” actualilor edili prin încărcătura istorica şi arheologică pe care o oferă, rezilierea contractului cu SEDESA (Sedesa Obras Y Servicios SA), situaţia litigioasă dintre aceştia şi Primăria Capitalei dar şi criza economică – motivul curent al actualelor eşecuri de orice natură – prin care trecem, iată câteva din motivele reale ale acestui blocaj. Au fost reabilitate câteva străzi, apoi au trecut utilajele grele care au spart unele din dalele proaspăt montate, s-a mai spart o ţeavă ce a dus la spargerea “noilor străzi”, a început renovarea clădirilor de pe “noile străzi”, praf, mizerie şi munţi de moloz şi strada s-a mai spart o dată datorită montarii unei statui din bronz şi a câtorva guri de canalizare. Dar nu-mi doresc să intru în detalii, pentru cei interesaţi subiectul a fost dezbătut pe larg în presă, situaţia este însă dramatică şi reflectă gradul de incompetenţă în care ne aflăm.

Seful echipei de arheologi din Centrul Istoric si profesor de arheologie la Muzeul Bucurestiului, Manucu Adamesteanu, a declarat pentru „Gardianul“ ca nu stie sa fi existat obiectiuni cu privire la stadiul lucrarilor arheologice. “Arheologii n-au venit din proprie initiativa, ci la solicitarea primariei si a firmei Sedesa. In fiecare marti se tinea un comandament la care participa arhitectul Cazacu, de la Primaria Capitalei, reprezentanti ai Sedesa si ai firmelor care aveau lucrari in zona si eu. Discutiile erau inregistrate. Niciodata nu s-a spus ca arheologii intarzie lucrarile. Am gasit si trei lucruri foarte interesante care vor fi conservate sub sticla. E vorba de pivnitele pictate ale hanului Serban Voda, de pe Lipscani, cea mai veche fortificatie a Bucurestiului, pe Gabroveni, ambele din secolul al XVI-lea si un zid de pe vremea lui Constantin Brancoveanu”, il contrazice arheologul pe primarul general. Si viceprimarul Mircea Raicu sustine ca ar fi o greseala sa se rezilieze contractul cu Sedesa, intrucat acest fapt ar intarzia lucrarile cu patru ani de zile, din cauza procesului care ar urma. Sorin Oprescu a declarat: “E parerea lui. Se antreneaza pentru viitoarea campanie electorala”. (Gardianul – )

De aceea, nu cred că arheologul este vinovat pentru incompetenţa proiectelor edilitare fragile şi a lipsei de interacţiune dintre constructor şi acesta. Săpăturile arheologice de la Saint-Denis (9 km de Paris), chiar dacă nu există grad de comparaţie, au durat din 1975 până în 1990, dar etapele proiectului nu au transformat centrul orăşelului Saint-Denis într-o zona problematică pentru locuitori, o situaţie similară o întâlnim şi la Paris, metropola pariziană fiind afectată de lucrări arheologice de amploare din 1980 şi până astăzi. Situaţia deplorabilă a Centrului Istoric reprezintă una din multele probleme de infrastructură cu care România se confruntă din ’90, exemplul Ungariei este poate mai relevant în acest caz, din 1990 şi până în 2005, în această tară construindu-se aproximativ 550 de km de autostradă, rezultatele cercetării arheologice cu caracter preventiv fiind prezentate în cadrul colocviului “Vingt ans d’archéologie préventive dans le monde”* , în toamna anului 2005. Acolo se poate, aici ne zbatem in declaraţii populiste, oferim proiecte irealizabile, dăm vina pe CRIZĂ sau ne antrenăm pentru o viitoare CAMPANIE ELECTORALĂ.

* – sub conducerea arheologului si profesorului Jean-Paul Demoule (INRAP)________________

Hanul Zburător – G.K. Chesterton

Mărturisesc că nu am mai râs aşa de multişor şi mă refer la râsul acela ce se desprinde de pe fiecare pagină, râs pe înfundate sau în hohote, atunci când este greu să te mai stăpâneşti. Am “păţit-o” cu o carte scrisă într-un context istoric dramatic (1914), o carte care satirizează războiul, caracterul snob, caracterul ipocrit, omul politic de calitate îndoielnică. Citind, îmi aduceam aminte de figura burlescă a lui Tartarin de Tarascon (Alphonse Daudet), Volpone (Ben Jonson), de Don Quijote (Cervantes) şi cruciadele sale nebune.  Este un roman de moravuri, un roman cu polemici iscate la un pahar de rom sau bere şi în care graniţele dintre convivi dispar, în care totul pluteşte sub motto-ul banal  in vino veritas, se rostesc adevăruri cu năduf, fără a-şi îneca amarul,  ci în cântece de beţie, cu umor, veselie şi nopţi albe  finalizate spre dimineaţă într-o uşoară tristeţe şi regret.  Este vorba de hanul  “La Vechea Corabie”, care îşi schimbă locaţia odată cu răsăritul soarelui, un han care “zboară” refuzând prohibiţia şi regula absurdă, născând poveşti care îl transformă intr-una din istorisirile legendare pe care mai târziu le povestim nepoţilor.

Se numeşte Hanul Zburător, autorul este Gilbert Keith Chesterton, romanul este unul de satiră şi nu comic, tarele şi metehnele timpului sunt exprimate în discuţiile “chefliilor” de la han, locul unde se poate discuta orice, neîngrădit de regulile care rămân la uşă. Este un roman de polemică, care naşte idei şi ridică semne de întrebare  despre accente pe care poate le regăsim şi astăzi.

Aşa că,  dacă gustaţi finul umor englezesc şi doriţi să zâmbiţi sau să râdeţi pe de-a-ntregul, vă propun romanul spre citire şi să cântăm cu veselie  -

Sfântul Gheorghe la englezi ţinea

Şi-nainte pe balaur de-a-l ucide

O bere englezească el s-a grăbit să bea

Să-i ţină minţile lucide.

Căci, deşi postea mereu, se spune,

Şi-o făcea, pare-se, cu plăcere,

N-avea rost să-i dai numai alune

Făr’ a le-nsoţi şi de o bere.

Sfântul Gheorghe la englezi ţinea

Şi-a eliberat cu vitejie

Fecioara la care monstrul râvnea,

Dragonul ce mânca doar carne vie.

Şi, cum sfântul iubea englezeştile cupole

Şi englezeasca boltă senină,

N-avea rost să-i dai numai fasole

Făr’ a o însoţi şi de slănină.

Sfântul Gheorghe la Anglia ţine

Şi-i împodobiţi altarele cu flori,

Vă ajută să vă meargă bine

Şi în lupte să ieşiţi învingători.

Dar, cu toate că vă e pe plac

Războinicul cu chip divin,

Nu are rost să-i daţi doar cozonac

Fără să-l însoţiţi de un pahar de vin.  / XV Cântecele clubului auto (p. 163-164)

____________________

cartea o găsiţi aici - 

Moara…moara din poezia mea

_________

Muppet Show – ce vremuri…câte caractere recunoscute sub masca păpuşilor
- eu am râs, râdeţi şi voi şi poate o să prindeţi  dorul de râsul bun, nebun, adevărat

ca un fel de remember

___________

Descântecul morii

Rotind spre pământ
Pală cântând
Plase şi nori
Pescari şi viori
Cai năzdrăvani
Noroc şi soroc
Din nituri de lemn
Cercuri de fier
O moară de vânt
Pasăre cu duh
În lumina stelelor
Pe razele soarelui
Pe aburul vântului
Pe faţa pământului

______________________

(Muzeul Satului – 15 februarie)